Într-o seară, când soarele cobora peste câmpurile cu floarea-soarelui din jurul satului, Ana îi spuse:
— Aș vrea să vă rog ceva… dar poate vi se va părea nebunesc.
— Spuneți, răspunse Sergiu, ștergându-și mâinile de ulei.
— Am fost la doctori în București, în Cluj, chiar și în străinătate. Mi-au spus că nu voi mai merge niciodată normal. Dar… ceva în felul în care m-ați privit atunci, când m-ați ajutat, mi-a dat speranță. Ați putea încerca să mă tratați?
Sergiu o privi uluit. — Eu? Doamnă, sunt mecanic, nu doctor.
O resto si pe aver rig
