Ioan Isaiu, un mesaj care rămâne
În intervenția sa, Isaiu a deschis o întrebare simplă, dar greu de trecut cu vederea: cum poți măsura ceea ce se petrece între idee și întruparea ei pe scenă? Cum se transformă un impuls în miză, un concept regizoral în dialog viu? Pentru el, încercarea de a cronometriza aceste etape era, fundamental, imposibilă.
„Haideți să vedem care este norma unui regizor, care trebuie să se gândească luni în șir înainte cum să pună în scenă un spectacol. Cum putem cuantifica gândurile lui? Cum putem cuantifica zvâcnirea lui artistică? Nu putem”.
Tot atunci, a vorbit despre presiunea așteptărilor publicului, dar și despre greutatea birocrației care ar cere, la limită, să fie notat tot ceea ce nu poate fi redus la cifre. Accentul a căzut pe discrepanța dintre efortul real și percepție.
„Noi putem completa, eu pot să depășesc 12 ore de studiu pe zi și să completez pe hârtie. Omul din stradă o să mă creadă că eu stau 12 ore și studiez un text? Nimeni nu se gândește la asta”.
O resto si pe aver rig
