Timp de zece ani am lucrat ca îngrijitoare, locuind în aceeași casă cu un bătrân despre care toți spuneau același lucru: era dificil. Așa a și fost. Între noi nu s-au construit niciodată punți vizibile de apropiere. Nicio vorbă caldă, niciun gest care să-mi confirme că munca mea îl atinge măcar în treacăt.
Zilele curgeau una în alta, într-o liniște apăsătoare, iar eu îmi făceam treaba cu aceeași disciplină tăcută, fără așteptări, fără promisiuni. M-am obișnuit cu tonul rece al casei, cu pașii măsurați pe coridor, cu tăcerile lui lungi. Așa au trecut anii: cu mine prezentă în fiecare rutină, el mereu distant, și cu o tăcere între noi care părea de neclintit.
O resto si pe aver rig
