Elena a izbucnit și ea în plâns fără să înțeleagă de ce.
Apoi Maria s-a dus la băieți.
Le știa semnele din naștere.
Le știa cicatricile.
Le știa privirea.
Și încet, ceva s-a rupt înăuntrul lor.
Eduard a fost primul care a întrebat:
— Dacă nu ne-ai abandonat… atunci cine ne-a luat?
A urmat o anchetă uriașă.
Și adevărul a șocat toată țara.
În 1981, o asistentă medicală și un bărbat care lucra la protecția copilului făceau parte dintr-o rețea ilegală care răpea copii și îi trimitea spre adopții clandestine.
Profitau de familii sărace sau vulnerabile.
Iar Maria fusese ținta perfectă: singură, fără bani și fără sprijin.
Cei implicați fuseseră deja bătrâni sau muriseră până în 2011.
Dar unul dintre oameni încă trăia.
Vecinul care sunase „din grijă” la poliție în noaptea dispariției.
El fusese cel care lăsase poarta deschisă pentru răpitori.
Când a fost arestat, întreg orașul a rămas fără cuvinte.
Maria însă nu mai voia răzbunare.
Voia doar timp.
Timp cu copiii ei.
La început a fost greu.
O resto si pe aver rig
