Capacul s-a ridicat cu un scrâșnet greu, iar lumina lanternei a tăiat întunericul puțului. La început n-au văzut nimic. Doar pereții umezi, niște țevi ruginite și apă adunată pe fund. Miron a coborât fasciculul mai jos și atunci a încremenit.
Într-un colț, lipit de perete, stătea un câine mic, aproape numai piele și os. Era murdar, plin de noroi și tremura atât de tare încât abia se ținea pe picioare. Lângă el, strânsă ca un ghem, se afla o altă cioară, cu o aripă rănită.
— Doamne sfinte… a șoptit cineva.
Pasărea de pe capac a croncănit scurt și a sărit pe marginea canalului. Câinele a ridicat încet capul și a scos un scâncet slab. Toți au înțeles atunci de unde veneau zgârieturile auzite de Miron în seara precedentă.
O resto si pe aver rig
