— Am pus deoparte niște bani în ultimii ani. Pentru situații… neprevăzute, — a spus simplu. — Sunt vreo 30.000 de lei. Îți ajung pentru început.
Am rămas fără cuvinte. M-am simțit mic, prins între rușine și recunoștință.
— De ce faci asta? — am întrebat încet, mai mult pentru mine decât pentru ea.
S-a uitat la mine, pentru prima dată cu adevărat. Privirea ei nu acuza, nu ierta. Era doar clară.
— Pentru că zece ani nu se șterg complet. Dar nici nu se mai repară.
Am simțit cum ceva se rupe în mine, un fir întins la maximum care cedează fără zgomot.
— Ioana… eu…
— Nu, Andrei, — m-a oprit scurt. — Nu spune nimic. Ai ales deja.
Am plecat din nou. Dar de data asta nu mai eram furios. Nici măcar confuz.
Eram gol. Ca și cum cineva ar fi scos din mine toate culorile și ar fi lăsat doar conturul.
Am mers direct la Alina. Fără ocoluri, fără pauze între gânduri. I-am întins plicul.
L-a deschis, a citit, și i s-au luminat ochii pe loc.
— Vezi? Se poate! —
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
