Fisura aceea n-a mai putut fi astupată.
În zilele care au urmat, totul s-a schimbat ireversibil. Nu mai părea o simplă ceartă. Era o ruptură limpede, rece, ca o tăietură prin care nu mai poți coase la loc.
Lucian nici măcar nu mai încerca să salveze aparențele.
Își petrecea zilele cufundat în telefon, iar serile le petrecea pe afară. Venea târziu, cu pași nesiguri, uneori adus cu totul de mirosul de alcool. Nu mai spunea nimic despre card. Dar nici nu căuta un loc de muncă.
Într-o dimineață, înainte să plec la serviciu, l-am găsit pe canapea, dormind.
Era ora zece.
Am rămas câteva clipe privind spre el.
Nu-l mai vedeam pe bărbatul de care mă îndrăgostisem.
În fața mea era un străin.
Și, pentru prima oară, nu m-a mai durut.
M-a istovit doar gândul la tot ce fusese.
Spre seară, când am ajuns acasă, el era în bucătărie.
Mânca.
Din frigiderul plin pe care eu îl umpleam, lună după lună.
O resto si pe aver rig
