În timp ce lumea din jur continua să se roage, să își ia la revedere, eu am citit cu degetele tremurânde. Fiecare propoziție din plic părea să deschidă o ușă, să aprindă o lumină într-o cameră pe care n-o știam a exista. Plicul nu s-a transformat însă într-un răspuns definitiv; a fost mai degrabă începutul unei călătorii interioare, o invitație să-l cunosc pe Harold dintr-o altă perspectivă, consecutivă timpului pe care îl petrecusem împreună.
Mi-am amintit apoi de clipele mărunte: râsul lui la o glumă proastă, felul în care își punea mâna pe umerii mei când eram obosită, tăcerea aceea plină de compasiune. În fața plicului, am înțeles că iubirea noastră nu se micșora din cauza unei pagini necunoscute; din contră, se îngroșa, devenind capabilă să conțină și misterul. Nu toate se pot spune, nu toate se pot ști — și totuși, uneori, o hârtie pusă la momentul potrivit redă sens unei vieți întregi.
O resto si pe aver rig
