— Știi, a zis ea, nu m-am simțit niciodată un nimeni. Doar obosită.
Am simțit cum ceva se rupe în mine și, în același timp, altceva se așază la locul lui.
Astăzi, când intru într-un salon, nu mai văd doar fișe, analize și diagnostice. Văd oameni. Oameni care au fost odată sprijin pentru altcineva. Oameni care au ales, cum zicem noi, „drumul ușor”, numai ca să poată duce în spate greul altora.
Și știu, fără îndoială, un lucru:
Nu toți cei care urcă ajung sus. Unii doar învață prea târziu cine i-a ridicat.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
