Afecțiuni pentru care a fost recomandată în practica naturistă: spasme digestive, dischinezie biliară, migrenă de tip biliar, indigestie și dispepsie, unele probleme pancreatice, precum și suferințe hepatice (de la ficat gras și icter, până la cazuri grave – mereu cu supraveghere de specialitate). Sunt pomenite și situații precum herpesul (bucal sau genital), diverse boli de piele (acnee, negi, eczeme), reumatism și dureri articulare. În scrieri populare, utilizările listate depășesc o sută, iar unele mențiuni ajung până la afecțiuni grave, însă astfel de afirmații trebuie privite cu prudență și discutate cu un specialist.
„Rostopasca este o plantă puternică și, în doze greșite sau administrată incorect, poate deveni toxică.”
Administrare, recoltare și păstrare
Pulberea: se obține prin măcinarea fină a părților aeriene uscate (tulpini, frunze, flori). Tradițional, pulberea se păstrează în borcane bine închise, pentru perioade scurte (până la aproximativ trei săptămâni). Dozajul folosit în practica populară este în jur de 1 g (circa 1/4 linguriță), administrat de 3–4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Tinctura: se prepară prin macerarea aprox. 15 linguri de pulbere în 400 ml alcool de 50°, timp de două săptămâni, apoi se filtrează și se păstrează în recipiente închise la culoare. Administrarea tradițională: 50–100 de picături, de patru ori pe zi, diluate în apă.
Infuzia combinată (intern și extern): o parte din plantă se lasă la macerat în apă rece (circa 8 ore), iar restul se fierbe separat; la final, extractele se combină. Lichidul obținut este folosit, după nevoie, pentru comprese, băi locale sau gargară.
Cataplasma (uz extern): frunzele tocate se înmoaie în apă caldă (aprox. 40–50°C) una–două ore, apoi se aplică pe zona vizată, sub tifon, cam o oră.
O resto si pe aver rig
