„Ai încredere în cel care aduce jurnalul.”
Nu știam despre ce jurnal era vorba — până când, într-o noapte, am intrat din nou în casa Mirelei, folosind cheia de rezervă. Într-o poșetă veche, ascuns într-un colț al dulapului, l-am găsit.
Un jurnal gros, din piele, plin de pagini îngălbenite.
Pe măsură ce citeam, viața Mirelei se reconstruia ca un puzzle:
numele ei adevărat fusese altul;
fusese căsătorită cu un bărbat pe nume Ilie, tatăl lui Dorian;
acesta era implicat în crima organizată;
Mirela fugise după ce descoperise ceva periculos.
Ultima frază din jurnal mi-a dat fiori:
„Dacă dispar, e pentru că Ilie m-a găsit.”
Am dus jurnalul la detectivul care se ocupa de caz. Inițial sceptic, după câteva pagini a înțeles gravitatea situației. Ancheta a fost redeschisă, iar Ilie a devenit principalul suspect.
Două luni mai târziu, Mirela a apărut la o secție de poliție dintr-un alt județ. Slăbită, cu vânătăi, dar vie. Evadase dintr-o cabană izolată unde Ilie o ținuse captivă.
Când s-a reîntâlnit cu Dorian, m-am uitat la ei din spate: el i-a sărit în brațe, ea plângea și îl strângea cu disperarea cuiva care s-a întors dintr-un coșmar.
S-a întors spre mine, m-a îmbrățișat și mi-a spus:
„Tu m-ai salvat.”
Lunile următoare, Mirela a depus mărturie. Ilie a fost arestat pentru răpire, tentativă de omor și alte acuzații. Ancheta a confirmat că fusese trădată de cea pe care o considera cea mai bună prietenă.
La final, Mirela mi-a cerut să vin cu ei într-un alt oraș, pentru un nou început.
Am acceptat.
O resto si pe aver rig
