— Nu e adevărat! Oamenii mint!
— Și eu mint? a întrebat bătrânul, tăios.
S-a lăsat o tăcere grea, apăsătoare.
Abia atunci nefericitul polițist a observat ceva.
Mașina bătrânului nu era una obișnuită.
Sub parbriz, abia zărit, se vedea un ecuson vechi al Ministerului de Interne.
Pe bord, o fotografie îngălbenită cu un grup de ofițeri.
În centru, chiar bătrânul.
Mult mai tânăr.
În uniformă.
Decorat.
— Cine sunteți? a întrebat polițistul, aproape în șoaptă.
Bătrânul l-a privit lung, fără grabă.
— Omul care a condus academia unde ar fi trebuit să înveți ce înseamnă uniforma aia.
Polițistul s-a clătinat, aproape căzând.
Colegul și-a dat jos șapca încet, cu mâinile scuturate de teamă.
Agentul DGA a desfăcut dosarul.
— Avem deja suficiente înregistrări. Iar acum se adaugă distrugerea de documente oficiale, intimidare și abuz în serviciu.
Tânărul polițist a căutat ochii bătrânului.
— Vă rog… eu… am greșit.
Bătrânul l-a ținut în privire câteva clipe.
O resto si pe aver rig
