— Dați-mi dispozitivul.
— Nu aveți dreptul—
— Îți recomand să nu termini propoziția, a tăiat scurt celălalt.
Colegul a predat imediat telefonul.
Bătrânul s-a rezemat ușor de capotă și i-a privit pe cei doi agenți fără urmă de satisfacție. Asta surprindea cel mai tare.
Nu părea că vrea să le plătească cu aceeași monedă.
Se vedea, mai degrabă, o oboseală amară.
— Știți ce e cel mai grav? a întrebat liniștit. Nu că m-ați insultat. Nici că mi-ați rupt actele. Ci faptul că erați convinși că nimeni nu o să vă oprească.
Tânărul polițist înghițea cu greu.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors spre agenți.
— Legitimațiile și armele, pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos, negrăbit, o insignă.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit brusc de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas înapoi.
Bătrânul a oftat adânc.
— În ultimele trei luni au intrat șapte plângeri pe sectorul vostru. Șoferi umiliți. Amenzi scoase din burtă. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent s-a grăbit să îmbrace cuvintele.
O resto si pe aver rig
