— Nu. Ai transformat asta în obicei. Asta e diferența.
În depărtare, se auzeau alte sirene, din ce în ce mai aproape.
Drumul, până adineauri pustiu, nu mai părea deloc gol.
Celălalt coleg, cel care filmase, a început să plângă în surdină.
— Avem familii…
Colonelul și-a ridicat ochii spre cerul pal, încremenit de arșiță.
— Și oamenii pe care i-ați umilit aveau.
Unul dintre agenții în civil s-a apropiat de bătrân.
— Domnule colonel, să chemăm un echipaj care să vă conducă?
Bătrânul a schițat primul zâmbet.
Obosit.
— Nu. Încă pot conduce singur.
Apoi s-a aplecat cu greu, a ridicat de pe asfalt o bucată din permisul rupt și a rămas o clipă cu ea în mână, privind-o.
— Treizeci și opt de ani am purtat uniforma asta, a rostit încet. Și tot ce am încercat să-i învăț pe oameni ca voi a fost că puterea fără respect îl face pe om să se transforme în gunoi.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
