Tânărul polițist înghițea cu greu.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors spre agenți.
— Legitimațiile și armele, pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos, negrăbit, o insignă.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit brusc de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas înapoi.
Bătrânul a oftat adânc.
— În ultimele trei luni au intrat șapte plângeri pe sectorul vostru. Șoferi umiliți. Amenzi scoase din burtă. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent s-a grăbit să îmbrace cuvintele.
— Nu e adevărat! Oamenii mint!
— Și eu mint? a întrebat bătrânul, tăios.
S-a lăsat o tăcere grea, apăsătoare.
Abia atunci nefericitul polițist a observat ceva.
Mașina bătrânului nu era una obișnuită.
Sub parbriz, abia zărit, se vedea un ecuson vechi al Ministerului de Interne.
Pe bord, o fotografie îngălbenită cu un grup de ofițeri.
O resto si pe aver rig
