În centru, chiar bătrânul.
Mult mai tânăr.
În uniformă.
Decorat.
— Cine sunteți? a întrebat polițistul, aproape în șoaptă.
Bătrânul l-a privit lung, fără grabă.
— Omul care a condus academia unde ar fi trebuit să înveți ce înseamnă uniforma aia.
Polițistul s-a clătinat, aproape căzând.
Colegul și-a dat jos șapca încet, cu mâinile scuturate de teamă.
Agentul DGA a desfăcut dosarul.
— Avem deja suficiente înregistrări. Iar acum se adaugă distrugerea de documente oficiale, intimidare și abuz în serviciu.
Tânărul polițist a căutat ochii bătrânului.
— Vă rog… eu… am greșit.
Bătrânul l-a ținut în privire câteva clipe.
— Nu. Ai transformat asta în obicei. Asta e diferența.
În depărtare, se auzeau alte sirene, din ce în ce mai aproape.
Drumul, până adineauri pustiu, nu mai părea deloc gol.
Celălalt coleg, cel care filmase, a început să plângă în surdină.
— Avem familii…
O resto si pe aver rig
