— Încă sunt bine. Deși băiatul ăsta tocmai a făcut zob un document oficial și a amenințat un cetățean.
Agentul a forțat un hohot, un fel de râs care i-a murit repede în gât.
— Stați puțin… cred că e o neînțelegere.
Deja glasul îi tremura.
Bărbatul cu dosarul s-a aplecat, a adunat cu privirea bucățile de permis și le-a fotografiat pe rând.
Apoi i-a cerut telefonul colegului care filmase totul.
— Dați-mi dispozitivul.
— Nu aveți dreptul—
— Îți recomand să nu termini propoziția, a tăiat scurt celălalt.
Colegul a predat imediat telefonul.
Bătrânul s-a rezemat ușor de capotă și i-a privit pe cei doi agenți fără urmă de satisfacție. Asta surprindea cel mai tare.
Nu părea că vrea să le plătească cu aceeași monedă.
Se vedea, mai degrabă, o oboseală amară.
— Știți ce e cel mai grav? a întrebat liniștit. Nu că m-ați insultat. Nici că mi-ați rupt actele. Ci faptul că erați convinși că nimeni nu o să vă oprească.
O resto si pe aver rig
