Fata și-a strâns halatul pe lângă corp, ca o armură moale.
— Mă duceți până în oraș? a întrebat.
Bărbatul a zâmbit pentru prima dată în seara aceea.
— Te ducem. Dar de data asta… în siguranță.
Pe drum, ea a rămas cu privirea lipită de geam.
Copacii alunecau prin întuneric, rând după rând, ca niște umbre care se dau la o parte.
Și, pentru prima dată după mult timp, a închis ochii fără să se teamă.
Pentru că uneori nu e nevoie să fii tare în fiecare clipă.
E de ajuns să știi când să ceri ajutor.
Și să ai curajul să strigi.
Chiar și o singură dată.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
