…pentru că tăcerea aceea grea a pădurii s-a spulberat într-o clipă.
Nu semăna cu un simplu ecou.
Țipătul ei a alergat departe, printre trunchiuri, s-a agățat de crengi și, pentru o secundă, părea că pădurea însăși îi răspunde.
La început s-a strecurat un foșnet.
Apoi încă unul, mai aproape.
Agentul din dreapta a înțepenit cu mâna suspendată în aer.
— Ai auzit? a șoptit, abia descleștând buzele.
Șoferul a mormăit o înjurătură, reținut.
— Stai calm, o fi vreun animal…
Numai că nu suna deloc a animal obișnuit.
Din beznă au început să ciupească spațiul lumini mici, neliniștite.
O resto si pe aver rig
