A zâmbit obosit.
— La oamenii care au nevoie de ei.
M-am așezat încet pe marginea patului.
— De un an?
— De mai mult.
— De ce nu mi-ai spus?
S-a apropiat și s-a așezat în fotoliul ei.
— Pentru că știam că te-ai fi oprit.
Am clătinat din cap.
— Nu m-aș fi oprit.
— Ba da.
A zâmbit cu blândețe.
— Ai fi vrut să controlezi totul. Să verifici fiecare caz. Să te asiguri că fiecare om merită.
Nu puteam nega.
Probabil avea dreptate.
— Și tu ai dat banii unor străini?
— Nu sunt străini.
A luat unul dintre plicuri.
— Este o mamă care își crește singură copilul.
A luat altul.
— Acesta este un pensionar care nu își permite tratamentul.
Altul.
— O studentă care era pe punctul să abandoneze facultatea.
M-am uitat la teancurile de scrisori.
O resto si pe aver rig
