Am privit uniforma mea și am simțit pentru prima dată că nu mă mai protejează. Din contră, parcă mă separa de toți ceilalți. Era aceeași uniformă pe care o purtasem cu mândrie în atâtea misiuni, aceeași care îmi dădea putere în fața pericolului. Dar în acea zi, în loc să mă facă puternică, mă făcea singură.
Am ales să servesc legea. Am ales să protejez oameni pe care nu îi cunosc, să alerg spre pericol atunci când alții fug de el. Dar nimeni nu m-a învățat cum să gestionez momentul în care tu ești cel vulnerabil. Nimeni nu mi-a spus cum e să devii mamă și să realizezi că, în afara uniformei, ești doar o femeie cu emoții, cu frici și cu o inimă care bate prea repede.
În acea zi, am ieșit din spital singură.
Fără flori.
Fără aplauze.
Fără cineva care să îmi spună „felicitări”.
O resto si pe aver rig
