— Eu n-am făcut nimic special… a șoptit.
Larisa a clătinat din cap.
— Ba ai făcut. Ne-ai dat o familie când lumea ne abandonase.
Ploaia se oprise încet, iar în curte rămăsese doar mirosul de pământ ud și glasurile lor amestecate cu râsete și lacrimi.
În dimineața următoare, Elena stătea pe prispa casei cu cheia strânsă în palmă.
Privea duba îndepărtându-se și simțea pentru prima dată după mulți ani că nu mai este singură.
Atunci a înțeles că iubirea adevărată nu se pierde niciodată.
Crește în tăcere în sufletele oamenilor și, într-o zi, se întoarce acasă sub forma celei mai frumoase răsplăți.
O resto si pe aver rig
