— La ce te gândești, mamă? — a întrebat el, apropiindu-se fără să tulbure tihna.
Clara a zâmbit încet, fără să-și ia ochii de la frunzele care foșneau ușor în adierea vântului. Cuvintele i-au venit simple, sigure, ca o concluzie a tot ce trecuseră.
— Că bogăția nu stă în marmură și pahare scumpe. Ci în liniște.
Alexandru a zâmbit și el. Pentru prima oară, a simțit în piept aceeași liniște despre care vorbea mama lui. Ca și cum totul ar fi ajuns, în sfârșit, acolo unde trebuia să fie. Și, în acel moment, a înțeles.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
