Seara dinaintea nunții a adus deja surprize și trăiri intense, prevestind o zi plină de emoție și momente memorabile.
Cadourile care au topit emoțiile
Un mesaj scris de mână, trimis de părinții lui Victor, a devenit punctul sensibil al serii. Felicitarea, simplă, dar puternică, a ajuns la Andreea și a stârnit lacrimi în ochii viitorului mire. Rândurile lor au fost citite în familie, într-o liniște încărcată de emoție, fiind percepute drept un legământ al sprijinului și al iubirii părintești pentru noul cuplu.
„Felicitări, casă de granit! Sănătate, fericire și iubire infinită!
Nu lăsați timpul să treacă pe lângă voi fără să dați sens fiecărei clipe petrecute împreună. Păstrați cu sfințenie sentimentele curate care v-au invadat sufletele precum și scoica poartă în carapacea dură comoara perlei sale pură! Vă iubim! Tata și Mama”
O resto si pe aver rig