— Am tăcut… pentru tine. Să fii fericit.
Atunci, ceva s-a rupt în el definitiv. Nu a fost o explozie, ci o tăietură rece, clară, care a despărțit ce-a fost de ce urma să fie. În locul furiei aprinse a rămas o hotărâre tăioasă, liniștită, care nu negociază.
Alexandru s-a ridicat încet și s-a întors spre Valentina. Privirea lui nu mai ardea. Era un ger curat, limpede, din care nu mai rămânea nicio scăpare.
— Ieși din casa mea.
— Alexandru, te rog… a fost o neînțelegere… ea era nervoasă, a spart paharul… — s-a agățat Valentina de cuvinte, încercând să reînvie o versiune blândă a întâmplării care tocmai îi aluneca dintre degete.
— Ieși. Acum.
— Dar nunta… invitațiile… — a bâiguit ea, ca și cum listarea lucrurilor deja puse în mișcare ar fi putut întoarce timpul din drum.
— Nunta e anulată. Azi. Și dacă mai ridici vreodată mâna la cineva, te asigur că vei răspunde în fața legii.
Valentina a deschis gura să mai spună ceva, dar privirea lui i-a blocat orice replică. A luat geanta la întâmplare și a ieșit, trântind ușa. Ecoul a tăiat aerul ca un ultim val, apoi s-a stins.
O resto si pe aver rig
