Părul ud.
Machiajul șters.
Oboseală în ochi.
Dar dincolo de toate astea…
m-am văzut.
Cu adevărat.
Și pentru prima dată după mult timp, femeia din oglindă nu mai părea obosită să lupte.
Părea liberă.
M-am așezat pe canapea și am dus din nou mâna pe burtă.
— O să fie bine, am șoptit.
Și am zâmbit.
Pentru că, uneori, cea mai mare victorie nu este să demonstrezi cine ești altora.
Ci să nu mai accepți niciodată să fii tratată ca și cum ai fi mai puțin decât valorezi.
O resto si pe aver rig
