Atunci vecina de la doi s-a apropiat și mi-a șoptit: — Doamne… deci de-asta îi vedeam noaptea plimbându-se…
Au luat-o pe soacră pentru evaluare medicală. Concluzia a venit scurt, precis, fără înflorituri: simulare. Jucată ca la carte, dar tot simulare rămânea.
Soțul a rămas fără nimic. Eu am rămas în apartament. Singură. Dar eliberată, cu zidurile casei mele recunoscându-mă, în sfârșit, ca pe singurul lor locatar.
Și, pentru prima dată după mulți ani, liniștea din casă nu mai apăsa, nu mai mușca din mine. Era liniște adevărată, deplină, așezată, ca un aer proaspăt după o furtună care a luat cu ea tot ce era stricat.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
