„Tu să nu devii ca ei.”
Am inspirat adânc.
— Tatăl tău te-a iubit până în ultima zi, am spus încet. Chiar și când suferea din cauza ta.
Andrei a început să plângă.
Nu teatral.
Nu zgomotos.
Ca un om care, pentru prima dată, nu mai poate fugi de propriul adevăr.
Nu l-am îmbrățișat imediat.
Dar nici nu i-am închis poarta.
Și uneori, după tot răul, asta este primul pas spre vindecare.
O resto si pe aver rig
