Apoi mi-am amintit mesajele.
„Iubirea mea.”
Și în mine s-a stins tot.
— Ioana…
— Pleacă.
A ieșit.
Andrei a rămas pe loc.
— Vorbești serios?
L-am privit în ochi.
— Mi-am scos o parte din trup pentru familie. Tu n-ai fost niciodată demn de ceea ce am oferit.
A luat dosarul.
S-a îndreptat spre ușă.
S-a întors o secundă, poate așteptând lacrimi.
Iertare.
Slăbiciune.
N-a primit nimic.
Am închis ușa.
Am încuiat.
Și abia atunci genunchii mi-au cedat.
Am plâns.
Îmi tremura tot corpul.
Parcă tot ce știam despre viața mea fusese smuls din rădăcini.
Dar, sub toată durerea, pulsa altceva.
Ușurare.
Minciuna ieșise din casă.
A doua zi, m-a sunat mama.
— Ce s-a întâmplat aseară?
I-am spus tot, fără rest.
A tăcut o vreme.
Apoi:
— Vin la tine.
Și a venit.
În timp ce intrarea ei aducea aer, telefonul meu s-a umplut.
O resto si pe aver rig
