În cameră s-a așternut o liniște atât de densă, încât puteam jura că aud cum pâlpâie lumânările.
Carla strângea foile în palme, cu degetele tremurând necontrolat.
Andrei privea încremenit ecranul cu mesaje, ca și cum, dacă n-ar clipi, realitatea ar dispărea.
Am rupt tăcerea citind tare, pe silabe care tăiau aerul:
„Vă mulțumesc că mi-ați arătat cine sunteți. Uneia dintre voi i-am dăruit o parte din trupul meu. Amândurora v-am dăruit încrederea. Iar voi mi-ați întors totul prin minciuni.”
Carla a îngăimat abia auzit:
— Dumnezeule…
Andrei s-a ridicat brusc.
— Ascultă-mă—
— Nu.
Un singur cuvânt.
Și l-a oprit pe loc.
— V-am ascultat fără să știu, luni întregi. Acum e rândul vostru să tăceți.
Carla lăsa lacrimile să-i curgă.
— Ioana… te rog—
— Să nu-mi mai spui numele ca și cum ți-ar mai aparține.
Și-a mușcat buza și a tăcut.
Andrei a forțat încă o dată cuvintele:
— Pur și simplu s-a întâmplat.
Mi-a scăpat un râs gol, fără vlagă.
— Nu. Ploaia se întâmplă. Traficul se întâmplă. O aventură care durează șase luni, cu hoteluri și întâlniri, se planifică.
O resto si pe aver rig
