Unii mă înjurau fățiș. Alții încercau să mă „împace”.
— E mama ta, Gabriel.
— Orice ar fi, sângele apă nu se face.
— O să rămâi singur.
Nu am răspuns nimănui.
Pe la opt seara, s-a auzit o bătaie în ușă.
Era unchiul meu, Sorin, fratele tatălui.
Nu-l mai văzusem de aproape un an.
A intrat fără vorbe inutile, și-a scos geaca și m-a privit îndelung.
— Semeni cu taică-tu când se înverșuna.
Am schițat un zâmbet amar.
— Ai venit și tu să-mi spui că sunt un monstru?
El a clătinat din cap.
— Nu. Am venit să-ți spun un adevăr pe care trebuia să-l știi demult.
Mi s-a strâns stomacul.
Unchiul s-a așezat la masă și a oftat adânc.
— Tatăl tău știa ce făcea maică-ta cu banii.
Am încremenit.
— Ce vrei să spui?
— Cu ani buni înainte să moară, a făcut credite ca să acopere datoriile lui Alex. Pariuri sportive, păcănele… prostii.
Mi-au amorțit mâinile.
Alex?
Fratele care mereu „încerca să se pună pe picioare”?
Unchiul a dat din cap încet.
— Tatăl tău a plătit de două ori niște recuperatori, ca să nu izbucnească scandalul acasă. Apoi s-a îmbolnăvit. Stresul l-a măcinat.
O resto si pe aver rig
