Atunci am înțeles.
Nu era doar despre facultatea Andreei.
Era cu mult mai grav.
„Cât?” am întrebat, cu vocea joasă.
Mama a ezitat o clipă.
„Aproape… 150.000 de lei.”
M-am blocat. Fără cuvinte.
„Și… acum?”
„Dacă nu plătim o parte din bani până la sfârșitul săptămânii…” vocea i s-a frânt, „pierdem casa.”
Liniștea a căzut din nou, grea, apăsătoare.
Furia de ieri s-a amestecat în mine cu altceva. O tristețe amară. Dezamăgire.
„Și de asta voiai să-mi vând apartamentul,” am spus, rar.
Mama n-a zis nimic.
Nu mai era nevoie.
Andreea a izbucnit din nou în plâns.
„Nu vreau să plecăm de aici…”
Mi-am lăsat privirea să alunece peste cameră. Casa în care crescusem. Pereții, mobila, mirosul familiar al amintirilor.
Și totuși… ceva se rupsese definitiv.
O resto si pe aver rig
