Descrierile sale conturează portretul unei familii marcate de discrepanțe între aparență și realitate: gesturi exterioare de normalitate — concedii plătite împreună, mese comune — ascundeau, în realitate, o relație în care mama plătea pentru echilibrul familial, dar rămânea adesea nevăzută în drepturile și aprecierea cuvenită.
„Fiecare salariu pe care îl lua, cât era cu taica-meu în casă, cât au stat împreună, ea era obligată să plătească jumate-jumate în casă…” — relatări care ilustrează modul în care responsabilitățile și povara financiară i-au revenit într-o măsură inegală mamei sale.
În paginile memoriei sale, Ștefan Stan construiește, cu onestitate, imaginea unei copilării complicate și a unei mame care a jucat, în același timp, rolul de protector, model moral și sprijin zilnic. Amintirile acestea rămân vii și continuă să influențeze alegerile și felul în care artistul își trăiește astăzi viața de părinte.
O resto si pe aver rig
