„Acum construiește muzeul meu, deja casa e aproape construită. Părintele e foarte dibace, face acolo și un restaurant Marina Voica, o vodcă ce se va numi Marina Voica, două apartamente sus, câteva apartamente jos pentru cine vrea (n.r. să se cazeze)”, a mai declarat artista în dialogul cu Adrian Artene. Solista a mai spus că s-a botezat întru Hristos la vârsta de 50 de ani, pentru că „vine de acolo de unde religia a fost blamată și interzisă”. Tot ea a mai spus că se roagă la Dumnezeu în limba română.
„Eu nu pot să fiu fericită, nu-i firea mea. Asta mă rog câteodată la iconița asta, să fac cumva să-mi fie bine. Oricum, adică din nimic, doar că trăiesc. Exact aici ajungem, în credință, până la urmă”, a fost răspunsul artistei noastre la întrebarea despre fericire.
O resto si pe aver rig