Marina Voica: “Mai am puțin și se termină”. Solista de 87 de ani și-a aranjat înmormântarea și a vorbit cu umor despre toate aceste “pregătiri”

Marina Voica: „Mai am puțin și se termină. Nu mai pot să fac unele lucruri”
„E dureroasă singurătatea?”, a întrebat-o Adrian Artene, iar răspunsul artistei a căzut, ca o ghilotină: „Până acum nu, dar mai am puțin și se termină. Nu mai pot să fac unele lucruri, dar am echipe. Grădina mea, care e foarte frumoasă… am un vecin care se ocupă și de grădină și care se pricepe la tot. Dar și eu sunt acolo cu el, cu sfaturile și mă respectă, fiindcă știe că am dreptate (…) La mine, curtea arat[ Versaille”.

Marina Voica și-a aranjat înmormântarea
„L-ați descoperit pe Dumnezeu în singurătatea dumnevoastră?”, a mai fost întrebată Marina Voica. În 2021, artista și-a lansat cartea „Fantezie și umor”, iar evenimentul a avut loc în interiorul bisericii Sfânta Parascheva, din Câmpina, semn că apropierea ei de Dumnezeu nu poate fi pusă la îndoială.

„Am un prieten protopop, Grigore Melnic, el se va ocupa de înmormântarea mea. El mi-a propus să facă chestia asta (…) Melnic acesta este un băiat de comitet„, a punctat, cu umor, Marina Voica, apreciind că părintele o mai invită la masă, din când în când, și o mai scoate din singurătatea de la Breaza.

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *