Am apăsat pe mesaj.
Era trimis cu câteva zile înainte de nuntă:
„Nu pot să mai tac. Dacă te căsătorești cu el, totul se va schimba. Știu ce ai făcut. Și dacă află și mama lui, nu te va ierta niciodată.”
Mi-a înghețat sângele în vine.
Ce făcuse Sera?
Și de ce mama mea avea telefonul ei?
De ce îl ascunsese?
Am căutat prin galeria telefonului. Doar câteva poze rămase. Ultimele patru erau realizate în aceeași zi. Toate o arătau pe mama mea — stând la masa din bucătărie, cu telefonul Serei în mână, privind direct camera. Fața ei era rigidă, încruntată, ca și cum descoperise ceva cumplit.
Iar în ultima fotografie… mama nu se mai uita la cameră.
Se uita spre cineva din spatele obiectivului.
Ochii ei erau plini de teamă.
Am simțit cum mi se înmoaie genunchii.
În acel moment, soția mea a apărut în ușă.
— Ce faci acolo? a întrebat ea, cu voce calmă, prea calmă.
Am întors telefonul spre ea. Sera a albit. A făcut un pas înapoi.
Pentru prima dată în viață, am văzut frică pe chipul ei.
— Sera… explică-mi. Imediat.
A respirat adânc. A clipit încet. Apoi, cu un zâmbet ciudat, calm, aproape sinistru, a spus:
— Cred că a venit vremea să știi adevărul. Dar… nu aici. Ar fi bine să stăm jos. Va fi greu de auzit. Mai ales despre mama ta.
Și atunci am înțeles:
Ceva din viața mea era pe cale să se prăbușească definitiv. Iar adevărul… avea să doară mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată.
Sera s-a așezat pe scaunul din bucătărie, exact acolo unde stătuse și mama în fotografiile găsite în telefon. Eu am rămas în picioare, incapabil să respir normal.
— Adevărul despre mama ta și mine nu e ceea ce crezi, a început ea, cu voce joasă.
Am simțit cum un nod mă sugrumă.
— Acum cinci ani, înainte să ne întâlnim tu și cu mine… am cunoscut-o pe mama ta.
M-am încruntat, surprins.
— Ce? Cum?
— Eram într-o perioadă grea. Munceam mult, eram singură… și am intrat într-un grup de terapie. Mama ta era acolo. Ne-am împrietenit. M-a ajutat enorm. A devenit aproape… ca o mamă pentru mine.
O resto si pe aver rig
