— Cine sunteți?
— Sunt femeia cu care fiul dumneavoastră avea o relație de aproape un an.
Camera s-a scufundat într-o tăcere grea.
Andrei și-a închis ochii pentru o clipă, ca și cum ar fi căutat un reper.
Mama lui a căzut încet pe scaun, parcă îmbătrânind cu zece ani într-o clipă.
— Nu… nu este adevărat.
Femeia a împins spre ea câteva fotografii, lăsându-le la îndemâna Elena.
— Din păcate, este.
Elena le-a privit și a tăcut. Pentru prima dată de când o cunoscusem, nu mai avea o critică pregătită, nicio lecție despre cum trebuie să se comporte o soție.
Doar tăcere.
Polițistul a început să parcurgă formalitățile, citind calm și precis procedurile ce urmau.
Andrei nu mai protesta.
Nu mai ridica glasul. Nu mai încerca să controleze nimic.
Privea masa încărcată, cafeaua aburindă și oamenii din jur ca pe lucruri care nu-i mai aparțineau.
Apoi și-a ațintit privirea asupra mea.
— De când?
— De când am început să observ că minciunile tale nu se mai potriveau între ele.
— Ai plănuit totul?
— Nu. Tu ai plănuit totul. Eu doar am strâns dovezile.
Ochii lui au alunecat spre buza mea umflată.
Pentru o clipă m-am format că ar putea spune ceva — poate o scuză, poate un regret.
Dar nu a spus nimic.
O resto si pe aver rig
