În pragul ușii stătea un bărbat de vreo cincizeci de ani, înfășurat într-un palton închis, udat de ploaie.
După el au intrat încă două persoane.
Un polițist și o femeie pe care Andrei o recunoscuse imediat.
L-a văzut și a rămas pietrificat.
Eu am rămas lângă masă, cu mâinile strânse unul în altul.
— Bună dimineața, Andrei, a spus femeia cu o voce liniștită.
El s-a ridicat atât de brusc încât scaunul s-a dezechilibrat și a căzut.
— Ce cauți aici?
Mama lui privea nedumerită, schimbându-și privirea de la unul la celălalt.
— Cine este femeia asta?
Nu a urmat imediat niciun răspuns.
Polițistul a făcut un pas înainte.
— Domnule Dumitrescu, vă rog să rămâneți calm.
Andrei și-a întors privirea spre mine.
Atunci totul a căpătat sens pentru el.
A văzut expresia de pe fața mea și a realizat că prezența lor nu era întâmplătoare.
Nu fusese o vizită neașteptată.
Era o acțiune pregătită.
— Ce ai făcut? a șoptit el.
Pentru prima dată după mulți ani, vocea lui purta frică.
O resto si pe aver rig
