Se înscriu la Inginerie, dar poate, mai târziu, vor să facă Mecanică, Aeronave, Electronică ori Fizică“, adaugă Nicolaescu. În opinia sa, sistemul de învăţământ românesc a început să se apropie de cel american – cu bune şi cu rele, crede el. Ca termen de comparaţie, însă, americanilor li se cultivă mult mai mult creativitatea, mai cu seamă raportat la vechiul sistem de învăţământ românesc, recunoscut pentru rigiditatea împrumutată de la sovietici. „Acum, învăţământul românesc a început să imite învăţământul liceal american. Studentul din România ştie mult mai puţin decât ştia în anii ’90. Asta nu înseamnă că sistemul în care am crescut eu era bun; mă refer în special la volum. Era mai strict, îţi cam înăbuşea creativitatea. Era o educaţie mai cazonă. Americanii le permit studenţilor să fie ei, să fie mai creativi“, susţine matematicianul.
În Statele Unite, profesorii sunt obligaţi să se împartă între cercetare şi munca de dascăl. În schimb, studenţii sunt, de regulă, împărţiţi în două categorii, în funcţie de nivelul lor de pregătire. „Iniţial, mi-a plăcut mai mult munca de cercetare, dar acum îmi place şi lucrul cu studenţii. Cei de la Matematică sunt împărţiţi în două tipuri: studenţii obişnuiţi şi studenţii de onoare. Cei din urmă formează un grup de elită care urmează cursuri avansate, poate mai grele decât cele pe care le aveam noi când am fost la facultate. Mai sunt şi cei care merg la doctorat, alţii lucrează pentru diferite firme – şi cu copiii aceştia îmi place să lucrez. Mai puţin de 5% ajung să predea matematică“, mai spune el. Învăţământul românesc a început să imite învăţământul liceal american. Studentul din România ştie mult mai puţin decât ştia în anii ’90. Asta nu înseamnă că sistemul în care am crescut eu era bun; mă refer în special la volum. Era mai strict, îţi cam înăbuşea creativitatea. Fără milă cu trişorii Deşi studenţii americani beneficiază de încrederea profesorilor şi au toată susţinerea din partea universităţilor unde învaţă, greşelile mari sunt taxate mult mai sever decât în România. Aşa este şi în cazul plagiatului, unde se poate ajunge până la exmatriculare. „O altă treabă e cu codul de onoare. Plagiatul e foarte sever pedepsit. Şi acolo sunt studenţi care copiază, dar sunt pedepsiţi. Vă dau un exemplu de la universitatea unde sunt eu. Există un aşa-numit comitet format din o treime profesori, o treime studenţi doctoranzi şi o treime studenţi obişnuiţi. Când cineva este prins că a copiat, urmează un proces. Şi sunt diferite pedepse, cea mai severă fiind exmatricularea – se ia în calcul doar dacă este recidivist. Prima pedeapsă este aceea de a începe de la zero. Sau primeşte o notă mică la examenul la care a copiat – un 2 din 10 sau un 0 din 10 – şi i-a terminat media. Atunci, trişorul preferă să o ia de la început.
Pe de altă parte, evenimentul rămâne trecut la catastif şapte ani, apoi se şterge. La nivelul meu, de cadru didactic, dacă m-au prins că am plagiat, m-au dat direct afară. E mai bine să fie o prostie şi să fie a mea, decât să iau ceva fără atribuţii“, explică Liviu Nicolaescu. Relaţia dintre student şi profesor este mult mai prietenoasă decât în România. După fiecare curs primesc o evaluare de la studenţi, cu notă, şi, anual, sunt evaluat pentru activitatea de cercetare şi pentru activitatea de predare. În funcţie de astea, de ce performanţă ai, îţi este decisă mărirea de salariu şi cu ce procente. Cartea de geometrie care a făcut înconjurul Planetei
O resto si pe aver rig
