Profesorul Liviu Nicolaescu a scris mai multe cărţi, iar una dintre ele, „Lectures on the Geometry of Manifolds“, a fost publicată de prestigioasa editură World Scientific în 1996 şi este folosită în întreaga lume, inclusiv la marile universităţi americane, la un nivel înalt. Cartea poate fi găsită în format electronic pe pagina sa. „Am o carte de geometrie care este foarte citită, pentru care s-a scos şi a treia ediţie. În America am scris-o. Se găseşte la biblioteci în România, am donat-o şi bibliotecii din Iaşi – eu dau o copie electronică oricui mă contactează. Am făcut o înţelegere cu editura şi îmi pun o copie electronică pe pagina mea şi pot să o ia, nu o dau cu copyright. Şi-au dat seama că cei care iau copia gratis nu au bani, sunt, în general, tineri care nu au 100 de dolari sau cât costă cartea. Tinerii o folosesc şi sunt încântat că multă lume îmi scrie că i-a ajutat. Însă, ca matematician, în prima parte a carierei, nu este recomandat să scrii cărţi. Însă eu am scris-o cu entuziasm, mi-a folosit profesional şi a folosit şi multor persoane. Pot să spun că oamenii care au citit-o au devenit profesori şi acum le-o recomandă studenţilor, fiind a doua generaţie de cititori.
Cartea se foloseşte la cursurile doctorale şi la cursurile de master din Europa“, a dezvăluit profesorul Nicolaescu. Începând cu noul an universitar, geometrul va preda şi un Curs de Probabilităţi, la care va avea studenţi de la toate specializările: de la Fizică până la Business şi Inginerie. „Sunt studenţi, cum sunt cei de la Inginerie, care ştiu matematică şi pricep. La cursul de Probabilităţi, mai fac simulări pe calculator, şi mai este şi câte un student care se descurcă. Dacă îi pun să folosească un software, se descurcă cum să îl folosească, nu trebuie să îi îndrum eu“. Ca matematician, în prima parte a carierei, nu este recomandat să scrii cărţi. Însă eu am scris cartea de geometrie cu entuziasm, mi-a folosit profesional şi a folosit şi multor persoane. Pot să spun că oamenii care au citit-o au devenit profesori şi acum le-o recomandă studenţilor, fiind a doua generaţie de cititori. Cartea se foloseşte la cursurile doctorale şi la cursurile de master din Europa.
România văzută din America În opinia profesorului Liviu Nicolaescu, lucrurile au început să se mişte în România. Câteva oraşe s-au dezvoltat, dar a apărut şi reversul, precum creşterea preţurilor în imobiliare. El consideră că „vinovaţi“ sunt IT-iştii, care au salarii comparabile cu cele din Vest, iar în oraşe precum Cluj sau Iaşi sunt deja zeci de mii. Însă peste tot în România lipseşte infrastructura, lucru cu atât mai vizibil cu cât Statele Unite dau totul la acest capitol. „Clujul are un boom de IT şi a crescut costul vieţii acolo. Şi în Iaşi au construit haotic pentru că au venit mai multe firme IT – oraşul nu are infrastructură pentru ce populaţie e, pentru câte maşini sunt. În Moldova ar fi nevoie de o autostradă, care să o conecteze cu Ardealul, dar şi cu Bucureştiul.
O resto si pe aver rig