Carmen nici macar nu a ridicat capul. A lasat incet cana pe masa. Sunetul portelanului a fost discret. Dar extrem de clar.
“Tu ai fost facut de ras.”
“Si ce legatura are asta cu mine?”
Vocea ei era atat de calma incat parea necunoscuta. Ca si cum ar fi vorbit cu un strain.
Daniel a ramas nemiscat. In amintirile lui, mama sa fusese mereu rabdatoare. Era suficient sa ridice tonul si ea ceda imediat. Raceala de astazi il nelinistea.
“Inca faci pe suparata, nu?” Si-a sprijinit ambele maini pe masuta. “Transfera-mi banii chiar acum! Daca maine banca raporteaza asta la Biroul de Credit, imi afecteaza si serviciul!”
Abia atunci Carmen a ridicat capul.
Privirea ei s-a fixat direct asupra lui. Nu era furie. Nu era durere. Doar raceala cuiva care vazuse deja totul.
A deschis sertarul de sub masuta. A scos un dosar transparent. Apoi a impins spre Daniel un teanc gros de documente.
“Trei ani si patru luni. Patruzeci de luni in total. 3.800 de lei pe luna pentru credit. 25.000 de lei cand ti-ai schimbat masina. Si toate transferurile mici din fiecare zi.”
Degetele ei au atins usor teancul de hartii.
“In total, 178.000 de lei. Aici este evidenta completa. Daca tu consideri ca nu am dreptul sa pun piciorul in acea casa, atunci, incepand de astazi, banii mei sa nu te mai gandesti vreodata sa folosesti niciun leu din ei.”
Daniel a ramas cu dosarul in maini.
Pentru prima data in acea noapte, nu a mai tipat.
A rasfoit cateva pagini. Transfer dupa transfer. Data. Suma. Explicatia. Totul era notat meticulos. La inceput a incercat sa gaseasca o greseala. Apoi a realizat ca nu exista niciuna.
Publicitate
“Mama… eu…”
“Ce anume?” l-a intrerupt Carmen. “Vrei sa-mi spui ca ai uitat?”
“Nu am cerut eu toate astea.”
“Nu?” Vocea ei a ramas calma. “Cine m-a sunat cand nu avea bani pentru avansul masinii? Cine mi-a spus ca este doar pentru doua luni pana se pune pe picioare? Cine a promis ca imi va inapoia totul?”
O resto si pe aver rig
