— Alo? a răspuns, în cele din urmă.
Vocea ei era obosită. Reală. Fără reproș.
— Lucia… sunt eu.
O pauză. Respirația ei s-a schimbat.
— Alexandru.
— Te-am văzut azi. La semafor. Cu copiii.
Tăcere.
— Știu că nu am dreptul să cer nimic — a continuat el, cu voce joasă — dar trebuie să știu adevărul.
Un oftat adânc, ca o ușă care se deschide.
— Sunt ai tăi, Alexandru.
Cuvintele au căzut simplu. Fără dramă. Fără acuzație.
— N-am vrut să te caut. Mi-ai spus clar ce nu vrei. Și am respectat asta.
— De ce nu mi-ai spus? a întrebat el, cu nod în gât.
— Pentru că nu erau despre tine. Erau despre ei.
S-au întâlnit a doua zi într-o cafenea mică, de cartier. Lucia a venit cu căruciorul dublu. Alexandru s-a ridicat în picioare când i-a văzut.
Gemenii dormeau.
O resto si pe aver rig
