Alexandru a condus mai departe, dar orașul nu mai avea contur. Blocurile, reclamele, claxoanele, toate se estompaseră.
În capul lui era doar imaginea Luciei, cu spatele ușor aplecat, protejându-i pe cei doi copii de lume.
Renata a vorbit despre rezervare, despre rochie, despre vinul care urma să fie servit. El a dat din cap mecanic. În realitate, nu mai era acolo.
Seara, după ce a lăsat-o acasă, Alexandru nu s-a dus la restaurant. A oprit mașina pe o stradă lăturalnică și a stat minute bune cu motorul oprit, privind nimicul.
A scos telefonul. Numele „Lucia” era încă acolo. Nu îl ștersese niciodată.
A închis ochii și a apăsat apel. A sunat mult. Prea mult.
O resto si pe aver rig
