Femeia dădu din cap. O lacrimă i se prelingea pe obraz, dar o șterse repede, rușinată.
„Am fost proastă. Mi-am pierdut familia din cauza prejudecăților.”
Eduard a respirat adânc. Două lumi se învârteau în el – furia unui fiu respins și mila unui om care învățase să ierte.
„Ai venit puțin cam târziu, bunico. Dar ai venit oricum…”
Bătrâna a închis ochii pentru o clipă, ca și cum o greutate i s-ar fi luat de pe umeri. I-a întins o mână tremurândă.
„Iartă-mă, Eduard. Nu mai am mult timp. Am venit să te văd. Pe voi toți. Spune-mi că nu am dispărut complet din inimile voastre.”
Klara s-a apropiat și i-a luat mâna. Ana a început să plângă, iar Victoria, deși era cea mai puternică, s-a întors cu spatele ca să nu-i vadă lacrimile.
Eduard a clipit de câteva ori, apoi i-a spus:
O resto si pe aver rig
