În schimb, în sistemele de producție mari, animalele sunt crescute într-un model eficient, cu rații controlate (adesea bogate în cereale) și obiectiv de creștere rapidă și randament constant. Rezultatul este o carne previzibilă ca aspect și frăgezime — însă, pentru cei care urmăresc „gustul de fermă”, predictibilitatea poate fi exact motivul pentru care simt că experiența rămâne incompletă.
Iar diferența reală dintre cele două nu stă într-o etichetă spectaculoasă sau într-un mit despre „mai bun” și „mai rău”, ci în cum a fost crescut animalul (pășune vs. flux industrial), ce a mâncat (iarbă/cereale și proporțiile), și câtă trasabilitate primești atunci când cumperi — adică exact combinația care îți poate schimba gustul din farfurie fără să-ți dai seama până la prima îmbucătură.
O resto si pe aver rig
