Cineva locuise acolo.
Mult timp.
Se vedeau încăperi improvizate.
Paturi înțepenite din scânduri.
Rezervoare cu apă.
Conserve expirate de zeci de ani.
Și desene pe pereți.
Sute de desene.
Trasate de mâini de copii.
Case.
Soare.
Pădure.
Și, mereu, aceeași siluetă întunecată.
Un bărbat fără chip.
Roman a simțit cum i se face pielea gheață.
Când a ieșit din subteran, la intrare, Lia îl aștepta într-un scaun cu rotile.
El a întrebat, cu voce joasă, aproape neauzită:
— Cine v-a ținut acolo?
Femeia a închis ochii, ca și cum ar fi scormonitor printr-un trecut pe care ar fi vrut să-l uite.
— La început a fost unul singur.
— Cine?
— Profesorul de sport.
Roman a rămas nemișcat.
Profesorul dispăruse împreună cu elevii în 1989.
Fusese considerat o victimă.
Lia a continuat, abia șoptind:
— Ne-a spus că afară muriseră toți. Că pădurea e contaminată. Că dacă ieșim, murim și noi.
Anchetatorul a simțit că nu mai respiră normal.
O resto si pe aver rig
