Radu a simțit cum genunchii i se înmoaie.
Nu premiul.
Nu aplauzele.
Ci faptul că, după 46 de ani, iubirea Anei trăia mai puternic ca oricând.
Publicul s-a ridicat în picioare. O ovație lungă, caldă, sinceră.
Radu a privit în sus și a șoptit doar atât:
– Ana, iubirea noastră și-a găsit drumul.
Fetele l-au luat de brațe, iar el a pășit în lumină.
Nu ca un erou.
Ci ca un tată care nu renunțase niciodată.
Și, pentru prima dată în viața lui, Radu a simțit că nu el salvase nouă fetițe.
Ci ele îl salvaseră pe el.
Iar destinul, cu toate întorsăturile lui, nu făcuse decât să confirme un adevăr simplu:
când alegi să iubești, nimic nu se pierde — totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu, înapoi la tine.
O resto si pe aver rig
