…iar vestea care avea să le schimbe viața a venit într-o dimineață obișnuită de ianuarie.
Radu nu mai era tânăr. Anii muncii, nopțile nedormite și grijile pentru cele nouă fete îl marcaseră. Mâinile lui, odinioară puternice, acum tremurau ușor. Dar în ochi îi rămăsese aceeași lumină care le ținuse unite o viață întreagă.
În acea dimineață, Leandra a intrat val-vârtej în bucătărie.
– Tată, trebuie să vezi ceva! E important!
Radu s-a ridicat încet din scaun, sprijinindu-se de masă. Fetele, acum femei în toată firea, aveau propriile vieți, serviciile lor, familiile lor. Dar în fiecare weekend, fără excepție, veneau la el acasă. Era tradiția lor. Legătura lor.
Leandra i-a arătat un telefon. Pe ecran era o scrisoare electronică. Radu a clipit, încercând să înțeleagă.
– Ce… ce e asta?
– Tată, e o nominalizare. Oficială. Tu… tu ai fost propus pentru „Românul Anului”. Oameni din toată țara au scris despre tine. Despre ce ai făcut pentru noi. Despre cum ne-ai crescut.
O resto si pe aver rig
