Radu a amuțit.
Niciodată în viața lui nu se gândise că va primi recunoaștere. Pentru el, tot ce făcuse era simplu: iubire. Iubire și responsabilitate. Asta îi promisese Anei.
– Nu, nu… eu nu merit așa ceva, a murmurat el.
Dar fetele au început să-l înconjoare, una câte una, cu aceleași zâmbete care îi umpluseră casa în urmă cu zeci de ani.
– Ba da, tată. Noi suntem cine suntem datorită ție, a spus Naomi.
– Ai renunțat la tot pentru noi, a adăugat Sara.
– Și ne-ai ținut împreună, chiar când lumea voia să ne despartă, a spus Leandra.
Radu a simțit cum ochii i se umezes.
El nu plângea ușor. Viața îl învățase să fie tare. Dar în acel moment, emoția îl copleși.
În zilele următoare, povestea lui a ajuns peste tot. La televizor, pe internet, în ziare. Oameni din toată țara îl numeau „Tatăl României”. Unii îl căutau doar ca să-i mulțumească pentru exemplu. Alții voiau să-l îmbrățișeze. Bătrâni, copii, oameni simpli.
O resto si pe aver rig
