Mai bună ar fi o formulă mixtă: scutire pentru gospodăriile vulnerabile și reducere pentru gospodăriile active. Vulnerabil înseamnă venituri mici, pensionari, persoane cu handicap, familii cu copii și venit redus. Activ înseamnă gospodărie locuită, teren întreținut, grădină lucrată, nu casă abandonată și teren năpădit de buruieni. Statul ar trebui să încurajeze gospodăria vie, nu proprietatea ținută doar în acte.
Un argument important vine din alimentație. Gospodăria mică produce hrană pentru familie: ouă, legume, fructe, cartofi, fasole, conserve, uneori lapte sau carne. Nu intră în statistici spectaculoase, dar contează în bugetul unei familii. În perioade cu inflație alimentară, gospodăria rurală funcționează ca o plasă de siguranță. Dacă o taxezi tot mai mult, descurajezi exact forma simplă de autonomie care ține multe familii pe linia de plutire.
Există și argumentul demografic. Satele se golesc. Tinerii pleacă, bătrânii rămân, casele se închid. Statul spune că vrea să susțină mediul rural, dar apoi pune presiune pe proprietăți mici, vechi, greu de întreținut. O scutire bine țintită ar transmite un mesaj clar: casa de locuit și gospodăria de bază nu sunt lux, sunt infrastructură socială.
Totuși, scutirea nu trebuie confundată cu lipsa obligațiilor. Dacă nu plătești impozit pe gospodărie, nu înseamnă că poți lăsa casa să se prăbușească peste drum, că poți arunca gunoiul pe câmp, că poți ocupa domeniul public, că poți astupa șanțul sau că poți ține animale în condiții insalubre. Facilitățile fiscale trebuie legate de gospodărie întreținută, nu de abandon.
Ar trebui evitată și ideea că toate taxele locale trebuie eliminate. Impozitul pe clădire și teren este una. Taxa de salubritate, apa, canalizarea, autorizațiile, amenzile sau alte taxe speciale sunt altceva. Serviciile publice costă. Gunoiul trebuie ridicat, drumurile trebuie reparate, iluminatul trebuie plătit. Dacă elimini tot, rămâi fără administrație locală funcțională. Discuția corectă este despre protejarea gospodăriei de bază, nu despre anularea oricărei contribuții.
O resto si pe aver rig
